masca tratament keratina si lapte de capra
Ingrijire Reviews

Masca tratament pentru par cu keratina si lapte de capra de la Ziaja – Review

Pe ultimul wishlist am pus si o masca de par pentru ca as vrea sa-l protejez de vremea rece si de uscaciunea din casa. Asa ca in ultima comanda de pe farmacia Tei am pus si aceasta masca de par de la Ziaja. Imi doream ceva hidratant care sa lase parul fin insa fara senzatie de imbacsit.

Masca tratament pentru par cu keratina si lapte de capra

 

Recunosc ca n-am mai folosit o masca de par de cativa ani. In afara de sampon, ingrijirea mea consta in balsam de par la fiecare spalare si uneori un spray bifazic.

Eu ma vopsesc rar si am o tunsoare medie asa ca nu ma pot plange de un par foarte distrus. In schimb ma pot plange de par gras oricat. Cu toate acestea, la o examinare mai atenta a firelor care cad (da, se intampla si asta) am observat ca se despica sau se tocesc la varfuri. Suspectez ca s-ar intampla asta din cauza frecarii pe haine sau pe perna.

Pe aceeasi tema: Vopsea de par fara amoniac ColorSilk de la Revlon

Pana de curand am avut prostul obicei de a dormi cu parul ud. Incerc sa ma lepad de asta pentru ca parul ud e foarte fragil si se poate distruge mult mai repede. Ei bine, cred ca parul meu sufera cel mai mult din aceasta cauza.

Aceasta masca tratament pentru par cu keratina si lapte de capra a costat 11.5 si are o cantitate de 250ml. De cand am deschis-o mirosul m-a cucerit. E genul de parfum din cosmetice care imi place mie: cremos si curat. Daca in cremele de fata am inceput sa-l evit, in produsele de par si corp, recunosc ca imi place.

 

masca tratament keratina si lapte de capra

 

Am decis sa folosesc masca de doua ori pe saptamana iar atunci sa nu folosesc balsam. Diferenta am vazut-o de la prima aplicare. Dupa ce am indepartat spuma am absorbit apa din par cu un prosop apoi am aplicat masca si am lasat-o 3 minute. Am observat o imbunatatire de cand am indepartat-o. Parul era foarte fin si arata ca o perdea iar apa aluneca prin el.

L-am uscat cu aer cald intai iar apoi l-am racit cu aer rece pentru a inchide porii firului. Parul era umflat ca o coama de leu ca la fiecare uscare. Abia dimineata am vazut ca de la jumatate in jos, parul e foarte matasos si lucios iar in crestet nu are acelasi luciu. N-am folosit-o la radacina parului de teama ca il voi imbacsi si ingreuna dar as face o incercare totusi.

 

masca tratament keratina si lapte de capra

 

In lista de ingrediente observ niste acizi grasi la inceput iar mai jos keratina si laptele de capra. Ma bucur ca parfumul este la final dar totusi miroase asa placut.

Dupa parerea mea textura si efectele sunt asemanatoare pliculetelor cu balsam din vopselele de par ceea ce-mi place foarte mult. Fiindca m-am indragostit de mirosul ei intentionez sa mai iau si alte produse din aceasta gama. Deja imi imaginez gelul de dus cu asa parfum…

Ati testat aceasta masca de par?

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *