spray de corp hidratant
Ingrijire Reviews

Spray hidratant pentru corp de la Vaseline – Review si textura

Din cauza lenei si senzatiei de lipicios nu prea ma ating de cremele de corp. Am o lotiune de corp de la Uriage cu apa termala si trag de ea din primavara. Pe 1001cosmetice mi-a sarit in ochi un spray hidratant pentru corp de la Vaseline pe care vi l-am si aratat intr-un haul mic.

Spray de corp hidratant de la Vaseline – Review

Desi m-am educat aproape un an de zile sa nu mai cumpar produse cu aceeasi destinatie pana nu termin ce am deja desfacut, sprayul acesta era prea tentant. Am facut o exceptie pentru ca in lotiune mai aveam putin.

 

spray de corp hidratant

 

Pe 1001cosmetice am vazut 2 variante, aceasta si inca una verde care nu era disponibila. Am incercat-o pe mana imediat cum am desfacut coletul si am fost incantata. Pielea a ramas moale si parfumata discret a ceva vanilat dar nu gretos. Totusi testul suprem trebuia facut pe pielea uscata de pe picioare. De la caldura din casa mi se usuca pielea excesiv asa ca aveam material de test.

Are 150ml si o textura lejera ca spray-urile pentru protectie solara. Nu e deloc gras sau lipicios.

Aplicat pe picioare am fost surprinsa cat de repede intra in piele. In doua minute eram ca si cand n-as fi aplicat nimic iar pielea inca mai avea nevoie de hidratare. L-am incercat si pe brate, acolo stand ceva mai bine la capitolul hidratare. Acelasi efect de apa de ploaie. Doar mirosul placut a ramas in urma lui.

 

spray de corp hidratant

 

Sunt constienta ca pielea mea din acest anotimp este sub orice critica dar dupa incercarea de pe mana aveam alte asteptari de la acest spray. Din pacate va trebui sa mai astepte in sertar pana la vara. Acum nu poate lupta cu pielea mea de crocodil dar cred ca la vara ne vom impaca bine. Sper ca atunci sa ma salveze de noptile cu piele lipicioasa si asternuturi lipite de mine. Bleah.

Voi ati incercat acest spray hidratant? Cum v-ati impacat cu el?

 

spray de corp hidratant

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *